Imaginea codrului secular

Destinat de familie carierei militare, Arhur Garguromin Verona face studii de specialitate la Viena și devine ofițer de dragoni; în 1893 participă la Salonul secessioniștilor de la München; ulterior se înscrie la Academia Regală de Artă din centrul cultural bavarez; la luarea acestei decizii radicale au contribuit, desigur, câteva scurte călătorii în Italia, dar și sprijinul fratelui său mai mare; tatăl, care provenea dintr-o veche familie din Dalmația, înnobilată în 1478 și mama, contesa Amalia de Lukovici, au trebuit să accepte, în cele din urmă, această alegere. În capitala Bavariei optează pentru sfaturile profesorului Fritz von Uhde; îl cunoaște și frecventează pe Simon Hollósy, pictor maramureșean de etnie armeană, întemeietorul unei școli alternative de nivel academic; o etapă în programul de studiu plein air-ist promovat de Hollósy la München se realizează prin colonizări anuale ale studenților în diferite localități, între care cea mai importantă va duce la constituirea Centrului Artistic Baia Mare (potrivit investigațiilor făcute de Tiberiu Alexa). Verona își continuă apoi educația la Academia Julian din Paris, unde dascăli îi sunt pictori vestiți în epocă, precum William Bouguereau și Gabriel Ferrier, deși ulterior îl va evoca drept mentor pe Jean-Paul Laurens, dar și la Académie de la Grande Chaumière.

Verona – scrie în decembrie 1901 colecționarul și cronicarul de artă Al. Bogdan-Pitești în revista Ileana – „este un energic temperament de artist. La el darul artei a fost atât de covârșitor, încât și-a sfărâmat o splendidă carieră spre a face pictură. Au rămas încă într-însul oarecari însușiri de ale strălucitului ofițer de dragoni, impetuozitatea și avântul. Verona muncește cu tenacitate și a ajuns la posedarea meșteșugului în toată complexitatea lui. A ajuns să fie un pictor desăvârșit, egal cu cei mai buni de la noi…”.

În anul 1902, prima sa expoziție personală beneficiază de aprecierea lui Grigorescu și de succesul care îl va întovărăși o lungă perioadă. Momentul în care Verona se afirmă în arta națională este unul de cumpănă, cu tendințe de schimbare și confruntare de idei, la care o vreme pictorul pare a fi receptiv: face parte dintre membrii fondatori ai SocietățiiTinerimea Artistică (1902 – 1947) – grupare artistică însemnată și, pentru un timp, deschisă noului și valorii –, la conducerea căreia se și află în perioada 1910 – 1921. Cu prilejul expoziției Tinerimii din anul 1909, istoricul de artă Al. Tzigara-Samurcaș constată că Verona a părăsit, pentru moment, „marile composițiuni și s-a dedat cu totul problemelor coloristice. Panoul d-sale, pe cât de interesant pentru adevărații cunoscători, pe atât pare de straniu celor neinițiați, tocmai din cauza exuberanței culoarei. Impresia ce produc aceste pânze e într-adevăr adâncă și în fața lor se simte sinceritatea și pătrunderea cu care artistul privește în jurul său. Lucrările sale au valoare tocmai pentru că sunt simple, puțin meșteșugite și foarte apropiate de realitate”. De o realitate feerică, surâzătoare, luminoasă și senină, pe care o perpetuează tocmai datorităsuccesului de public la care am făcut referire. În 1910 obține medalia de aur la Salonul de pictură de la München, urmat de alte două distincții în anii următori.

Considerat la începuturile carierei sale continuator al lui Nicolae Grigorescu, Verona nu preia de la bătrânul maestru decât nota idilică (adeseori convențională) și motivele, cu precădere cele din zona satului românesc. Stilul său, cu tendințe neoclasice în compoziții și portrete, se remarcă prin echilibru compozițional și cromatic. În peisaje, exactitatea descrierii, consistența cromatică, zonele de lumină și penumbră atent delimitate, îl situează în siajul unor tendințe postimpresioniste, filtrate printr-o viziune semănătoristă.

În ținutul Herței din nordul Moldovei, Verona are în folosință un parc imens, de fapt o parte componentă a Codrilor Cosminului, ținut intrat în istorie printr-o bătălie câștigată de marele domnitor Ștefan cel Mare; acolo își întemeiază o prosperă gospodărie „cu vaci, cu trăsuri, cu livadă cu pomi fructiferi” și își construiește „casa cu cel mai mare atelier din țară, cu tablouri mari și mici, covoare mari, o colecție de costume vechi românești originale, colecția de arme, mobile etc.”. Era „un adevărat rai”, scrie pictorul în continuare, precum și „singurul loc unde puteam să lucrez”. Și, într-adevăr, imaginea codrului secular revine, pictat în priză directă (dar după numeroase studii pregătitoare) în perioada anilor 1900 – 1915 și din amintire ulterior, scoțând în evidență calități de colorist larg recunoscute.

De-alungul vieții, Verona primește însemnate comenzi de pictură murală pentru reședințe somptuare sau castele. Bun pedagog, organizator și teoretician, pictorul înființează, în anul 1919, Universitatea liberă Verona și publică, în anul 1944, tratatul referitor la Tehnica picturii. În 1924 regele Umberto îi cumpără din Bienala de la Veneția lucrarea Nuntă în Moldova.
Pânza intitulată „În pădure”, din colecția Fundației Bonte, inversează raporturile dintre om și codrul secular, aducând în prim-plan un profil de țărancă; tânăra în costum național, cu un coș încărcat pe cap și în picioarele goale, este atât de aproape de ochiul privitorului, încât pictorul a simțit nevoia să o supradimensioneze, în defavoarea arborilor cu frunze în cromatică de toamnă. Crengile și lumina blândă, ca un halou, auresc pământul și zarea, conferind compoziției seninătate și poezie.

Succesul său de public nu a fost însoțit decât pentru o scurtă perioadă de recunoașterea cronicarilor mai mult sau mai puțin specializați. Unul dintre aceștia scria încă din 1909: „D. Verona este un mare pictor, dar problemele care ne frământă nu-l interesează deloc… El nu corespunde cu starea noastră de suflet modern, așa de complexă și atât de chinuită”.

Autor: Doina Păuleanu
Director Muzeul de Artă Constanţa

Sursă text:
• Catalogul Expoziției „Pintura Romena Moderna (1875-1945). Acervo da Fundação Bonte”, Palacio National da Ajuda, Lisabona 2016, ISBN 978-973-145-317-0
• Catalogul Expoziției „Pictură Românească Modernă (1875-1945) din Colecția Fundaței Bonte”, Muzeul Colecțiilor de Artă, București 2017, ISBN 978-606-94330-4-1