Cristina Verona Tobi



Astăzi, tradiţia pictorilor familei Verona este dusă mai departe de Cristina Verona Tobi (n.1988 Bucureşti), fiica lui Tudor Verona. În timpul studiilor de licenţă şi master în cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti, aceasta a urmat, timp de trei ani, şi cursurile Şcolii de Artă a Municipiului Bucureşti, Secţia pictură. A expus în expoziţii de grup, dar şi individuale, lucrările reflectând dragostea acesteia pentru cai şi peisaje. Totodată, şi-a dezvoltat cunoştinţele în domeniul comunicării şi în cel al managementului cultural, printr-o serie de studii atât în ţară, cât şi în străinătate. Cristina Verona s-a implicat activ în realizarea şi promovarea de programe culturale în cadrul instituţiilor publice, precum Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe sau Administraţia Prezidenţială, dar şi ca manager al Muzeului Naţional Cotroceni. Este fondatoarea MUSEO „Arthur Verona” şi a ACADEMIEI DE BELLE ARTE „Arthur Verona”.